"SCRISOAREA V", în cuvinte încrucișate

 
Pesimismul eminescian este p aspiraţie către stingerea

individualităţii şi reintrarea în marea unitate a naturii. TUDOR VIANU
 

           ORIZONTAL : 1) Fiinţe graţioase, având acea tainică căldură, ce apar în această poezie, publicată la 1 februarie 1890, ca pervertite prin civilizaţia înaltă – Poezia începe astfel: Biblia ne povesteşte de... , cum că muierea, / Când dormea, tăindu-i părul, i-a luat toată puterea.   2) Despre „demonul” iubirii:  Mistuit de focul propriu..., atunci s-ar recunoaşte  – Femeia cea vanitoasă pe care Eminescu o satirizează cu amărăciune:  Când vezi piatra ce nu simte nici durerea şi nici mila - /De ai inimă şi minte - feri în lături, e... ! –  Aura Anton..  3) Ardoarea îndrăgostitului nu are margini: Ar voi în a lui brate să o ţină-n veci de veci, /Dezgheţând cu sărutarea-i raza ochilor ei...   –  Privitor la dispariţia iubirii, un critic literar (Zoe Dumitrescu.Buşulenga în Prefaţă la .Eminescu, „Poezii”, Ed. Minevra, 1987) consemnează: „Retrasă din... eminescian, ea lasă în urmă doar umbrele şi tenebrele care năpădesc poeyia tristă a maturităţii poetului”(neart.).  4) Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă (Scrisoarea III)  – Serie de obiecte. 5) Greşeală, precum a lui Samson faţă de Dalila  – Având experienţa dobândirii prin jertfa supremă a inimii, autorul avertizează: Când cochetă de-al... umăr ţi se razimă copila, / Dac-ai inimă şi minte, te gîndeşte la Dalila.  6) Despre femeie mai aflăm: Tot ce-ar zice i se cade, tot... face-i şade bine –  Notă muzicală – Făcând aluzie la femeia maliţioasă, poetul conchide pesimist: În... în ochi avea-vei umbre mândre din poveşti .  7)  El se adresează interlocutorului imaginar astfel: Tinere, ce plin de visuri urmăreşti vre o femeie, / Pe cînd luna, scut de aur, străluceşte prin...  –  Critic literar şi ilustru om politic (Maiorescu, 1840-1917), care a descoperit talentul inegalabil al marelui nostru poet, scriind: „Eminescu face epocă în mişcarea noastră literară” –  Alina Simion.  8) Literă ebraică  –  Femeia devotată.  9) Care aparţin Greciei antice  – Dar o pune să aleagă între... / Ce-o-nconjoară, toţi zicînd că o iubesc.  10) Dorul „demonic”: Ar... -n visu-i mîndru a izvoarelor murmururi, / Umbra umedă din codri, stelele ce ard de-a pururi  – Din iluziile îndrăgostitului reţinem: Şi adânc privind în ochii-i, ţi-ar părea cum că înveţi / Cum...  preţ să aibă şi cum moartea s-aibă preţ.    11) Suferinţe pe care le poate produce femeia ce ia dragostea „în glumă” (fig.)  – Din Venere şi Madonă: Te-a văzut şi-a visat...  cu grădini îmbălsămate, / Te-a văzut plutind regină printre îngerii din cer (neart.)  – Localitate în sud-estul Turciei asiatice.  12) Impresie produsă de vre un june curtezan, / Care intră ca actorii cu păsciorul mărunţel (pl.) –  O femeie între flori zi-i şi o floare-ntre femei - / Ş-o să-i...  . Dar o pune să aleagă între trei.             

  

	1	2	3	4	5	6	7	8	9	10	11	12
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12

  VERTICAL: 1) Sufletul îndrăgostitului este pornit spre visare: Şi, înveninat de-o dulce şi... jale, / Ai vedea în ea crăiasa lumii gîndurilor tale. 2) Virginile ce stătură sculptorilor de modele, / Cînd tăiau în marmor chipul unei zîne după... – Gândirile-mi... sugrum cele bune (Epigonii) – Furcă de tors (reg.). 3) Chief operating officer Bucureşti – Despre ipocrite: Măgulite toate sunt / De-a fi umbra frumuseţii cei... pe pămînt. 4)Publicarea în „Epoca literară”, din 1 ianuarie 1886, a unui fragment din poezie, intitulat „Dalila” – Lumesc. 5) Poetul e sătul de proza amară a vieţii: ... întreab-o, bunăoară, / Ş-o să-ti spuie de panglice, de volane şi de mode, / Pe cînd inima ta bate-n ritmul sfînt al unei ode – Şi, în chaosul uitării, oricum... alerge (neart.) – Figurat (abr.). 6) Dar mizeria morală a vremii reduce absolutul etic şi estetic visat de artist: Că întreaga-i frumuseţe e în... de prisos – Revenim la versul: ..., ce plin de visuri urmăreşti vre o femeie. 7) Bară de oţel – Din Scrisoarea I: Poţi... o lume-ntreagă, poţi s-o sfarămi... orice-ai spune, / Peste toate o lopată deţărână se depune. 8) Îmblă parcăamintindu-şi vre un cântec,... , / Pare că i-ar fi tot lene şi s-ar cere sărutată (pl.)– Revistă românească despre viaţa invizibilă a personalităţilor. 9) Căile Ferate Maghiare (siglă) – Poetul, ca om trecut prin experienţa vieţii, al cărui strigăt disperat după clipele fericirii de odinioară răsună greu în pustiu (pl.). 10) A suferi un eşec – Căci cu dorul tău demonic va vorbi călugăreşte, / Pe cînd craiul cel de pică de s-... , pieptu-i creşte. 11) Ştie... ea căpoate ca să-ţi dea o lume-ntreagă, se întreabă poetul – Zeitate la egipteni – Conform principiilor morale, precum idealul purei fericiri erotice la Eminescu. 12) Despre „demonul”răscolitor mai aflăm: Că se zbate ca un sculptor fără braţe şi că geme / Ca un maistru ce-asurzeşte în momentele supreme, /Pân-a nu ajunge-n culmea dulcii muzice de sfere, / Ce-o aude cum se... din rotire şi cădere – Atitudine ferită de păcat a fiinţelor neprefăcute.

Dicţionar: TET, TIL, TAF, COO, VIP, MAV.            

Prof. Nicolae Vicolov

solutia

ALTE CAREURI CU EMINESCU

   

Consultarea textului

Biblia ne povesteste de Samson, cum ca muierea, Când dormea, taindu-i parul, i-a luat toata puterea De l-au prins apoi dusmanii, l-au legat si i-au scos ochii, Ca dovada de ce suflet sta în pieptii unei rochii... Tinere, ce plin de visuri urmaresti vre o femeie, Pe când luna, scut de aur, straluceste prin alee Si pateaza umbra verde cu misterioase dungi, Nu uita ca doamna are minte scurta, haine lungi. Te îmbeti de feeria unui mândru vis de vara, Care-n tine se petrece... Ia întreab-o bunaoara - O sa-ti spuie de panglice, de volane si de mode, Pe când inima ta bate ritmul sfânt al unei ode... Când cocheta de-al tau umar ti se razima copila, Dac-ai inima si minte, te gândeste la Dalila. E frumoasa, se-ntelege... Ca copiii are haz, Si când râde face înca si gropite în obraz Si gropite face-n unghiul ucigasei sale guri Si la degetele mâinii si la orice-ncheieturi. Nu e mica, nu e mare, nu-i subtire, ci-mplinita, Încât ai ce strânge-n brate - numai buna de iubita. Tot ce-ar zice i se cade, tot ce face-i sade bine Si o prinde orice lucru, caci asa se si cuvine. Daca vorba-i e placuta, si tacerea-i înca place; Vorba zice: "fugi încolo", râsul zice: "vino-ncoace!” Umbla parca amintindu-si vre un cântec, alintata, Pare ca i-ar fi tot lene si s-ar cere sarutata. Si se-nalta din calcâie sa-ti ajunga pân' la gura, Daruind c-o sarutare acea tainica caldura, Ce n-o are decât numai sufletul unei femei... Câta fericire crezi tu c-ai gasi în bratul ei! Te-ai însenina vazându-i rumenirea din obraji - Ea cu toane, o craiasa, iar tu tânar ca un paj - Si adânc privind în ochii-i, ti-ar parea cum ca înveti Cum viata pret sa aiba si cum moartea s-aiba pret. Si, înveninat de-o dulce si fermecatoare jale, Ai vedea în ea craiasa lumii gândurilor tale, Asa ca, închipuindu-ti lacramoasele ei gene, T;i-ar parea mai mândra decât Venus Anadyomene, Si, în chaosul uitarii, oricum orele alerge, Ea, din ce în ce mai draga, ti-ar cadea pe zi ce merge. Ce iluzii! Nu-ntelegi tu, din a ei cautatura, Ca deprindere, grimasa este zâmbetul pe gura, Ca întreaga-i frumusete e în lume de prisos, Si ca sufletul ti-l pierde fara de nici un folos? În zadar boltita lira, ce din sapte coarde suna, Tânguirea ta de moarte în cadentele-i aduna; În zadar în ochi avea-vei umbre mândre din povesti, Precum iarna se aseaza flori de gheata pe feresti, Când în inima e vara...; în zadar o rogi: "Consacra-mi Crestetul cu-ale lui gânduri, sa-l sfintesc cu-a mele lacrami!" Ea nici poate sa-nteleaga ca nu tu o vrei... ca-n tine E un demon ce-nseteaza dupa dulcile-i lumine, C-acel demon plânge, râde, neputând s-auza plânsu-si, Ca o vrea... spre-a se-ntelege în sfârsit pe sine însusi, Ca se zbate ca un sculptor fara brate si ca geme Ca un maistru ce-asurzeste în momentele supreme, Pân-a nu ajunge-n culmea dulcii muzice de sfere, Ce-o aude cum se naste din rotire si cadere. Ea nu stie c-acel demon vrea sa aiba de model Marmura-i cu ochii negri si cu glas de porumbel Si ca nu-i cere drept jertfa pe-un altar înalt sa moara Precum în vechimea sfânta se junghiau odinioara Virginile ce statura sculptorilor de modele, Când taiau în marmor chipul unei zâne dupa ele.

S-ar pricepe pe el însusi acel demon... s-ar renaste, Mistuit de focul propriu, el atunci s-ar recunoaste Si, patruns de-ale lui patimi si amoru-i, cu nesatiu El ar frânge-n vers adonic limba lui ca si Horatiu; Ar atrage-n visu-i mândru a izvoarelor murmururi, Umbra umeda din codri, stelele ce ard de-a pururi, Si-n acel moment de taina, când s-ar crede ca-i ferice, Poate-ar învia în ochiu-i ochiul lumii cei antice Si cu patima adânca ar privi-o s-o adore, De la ochii ei cei tineri mântuirea s-o implore; Ar voi în a lui brate sa o tina-n veci de veci, Dezghetând cu sarutarea-i raza ochilor ei reci. Caci de piatra de-ar fi, înca s-a-ncalzi de-atât amor, Când cazându-i în genunche, i-ar vorbi tânguitor, Fericirea înecându-l, el ar sta sa-nnebuneasca, Ca-n furtuna lui de patimi si mai mult sa o iubeasca. Stie oare ea ca poate ca sa-ti dea o lume-ntreaga, C-aruncându-se în valuri si cercând sa te-nteleaga Ar umplea-a ta adâncime cu luceferi luminosi? Cu zâmbiri de curtezana si cu ochi bisericosi, S-ar preface ca pricepe. Magulite toate sunt De-a fi umbra frumusetii cei eterne pe pamânt. O femeie între flori zi-i si o floare-ntre femei - S-o sa-i placa. Dar o pune sa aleaga între trei Ce-o-nconjoara, toti zicând ca o iubesc - cât de naiva -, Vei vedea ca de odata ea devine pozitiva. Tu cu inima si mintea poate esti un paravan Dupa care ea atrage vre un june curtezan, Care intra ca actorii cu pasciorul maruntel, Lasând val de mirodenii si de vorbe dupa el, O chioreste cu lornionul, butonat cu o garofa, Opera croitoreasca si în spirit si în stofa; Poate ca-i convin tuspatru craii cartilor de joc Si-n camara inimioarei i-aranjeaza la un loc... Si când dama cocheteaza cu privirile-i galante, Împartind ale ei vorbe între-un crai batrân si-un fante, Nu-i minune ca simtirea-i sa se poata însela, Sa confunde-un crai de pica cu un crai de mahala... Caci cu dorul tau demonic va vorbi calugareste, Pe când craiul cel de pica de s-arata, pieptu-i creste, Ochiul înghetat i-l umplu gânduri negre de amor Si deodata e vioaie, sta picior peste picior, S-acel sec în judecata-i e cu duh si e frumos... A visa ca adevarul sau alt lucru de prisos E în stare ca sa schimbe în natur-un fir de par, Este piedica eterna ce-o punem la adevar. Asadar, când plin de visuri, urmaresti vre o femeie, Pe când luna, scut de aur, straluceste prin alee Si pateaza umbra verde cu fantasticele-i dungi: Nu iuta ca doamna are minte scurta, haine lungi. Te îmbeti de feeria unui mândru vis de vara, Care-n tine se petrece... Ia întreab-o, bunaoara, S-o sa-ti spuie de panglice, de volane si de mode, Pe când inima ta bate-n ritmul sfânt al unei ode... Când vezi piatra ce nu simte nici durerea si nici mila - De ai inima si minte - feri în laturi, e Dalila!

 

Desi a fost redactata in 1881, poemul Scrisoarea V a fost publicata postum, la1 februarie 1890, in "Convorbiri literare".Inclusa in ciclul scrisorilor, poezia are la baza tema cunoasterii femeii ca sursa a erosului, invaluita in aura mistica a iubirii.Cele doua principiide viata, femeia , iubirea, au ca numitor comun sentimentele izvorate dintr-un suflet sensibil, patimas si totodata viclean.

Sursa principala a continutului vizionar al poetului o constituie femeia, aflata in stransa legatura cu hrisovul biblic, cel care marturiseste existenta unor sentimente de iubire din partea lui Samson, uriasul biblic cu forte supranaturale pentru o femeie si a carei integritate fu calcata in picioare de viclenia Dalilei.Eul liric creioneaza firul epic al relatarilor, pornind de la un adevar mentionat in Biblie.Samson este salvatorul poporului istraelit care fu ademenit in randul filistenilor cu ajutorul unei femei frumoase, pe nume Dalila, pentru a afla secretul fortei sale uriase.

Vigilenta, in toiul noptii Dalila ii taie parul lui Samson.Cu prefacatorii si rugaminti, ea reuseste sa-l faca sa se tradeze, dejucand tot harul dobandit de la divinitate.Lipsit de insemnul puterii, Samson a fost nevoit sa se supuna atacului dusmanilor filistineni, care l-au legat si i-au scos ochii, dupa care l-au pus sa rasneasca graunte. Cu timpul, insa, pletele i-au crescut din nou si si si-a recapatat puterile, luand aminte la tradarea Dalilei, de a carei viclenie se leaga si numele femeii din comunitatea antica ebraica.

Eul liric mentioneaza despre acest moment in poemul sau pentru a caracteriza aceiasi fire neschimbata peste ani a femeii, indiferent de numele pe care il poarta, aducand in mod vadit acuze sexului feminin implicat in actiunea de tradare, justificand astfel superficialitatea sufletului care se ascunde in dosul pieptului unei rochii.Eul liric atenteaza la prejudicierea femeii ca reprezentanta a sexului frumos, de a caror nenorocire barbatii tresalta in fata sufletului care "sta in pieptii unei rochii".

Eul liric intocmeste un demers de aparare pentru tinerii naivi, cu scopul de a-I ocroti, de a nu cadea sclavi mrejelor femeii, urmarindu-le evolutia, care inflacarati de visuri se redau farmecelor femeii, nu oricand, ci la ceas de seara cand luna strajuieste asezarea cu "scut de aur" si pateaza aleele inverzite cu dungi misterioase de umbra.Acest cadru noctur, romantic, constituie in viziunea eului o sansa nefasta pentru tanarul visator, care tinde sa acceada in lumea ascunsa a dorintelor femeii.

De aceea, eul il sfatuieste pe june sa nu uite de povestea biblica si de faptul ca "doamna are minte scurta, haine lungi".Eul liric afirma infereioritatea intelectuala a femeii, si doar frumusetea este cea care ii asigura reusita dorintelor sale, fiind decorata cu haine lungi in care s-ar putea impiedica si nu ar ezita sa le indeparteze in momentul in care acestea ar constitui o piedica in planurile sale de santaj emotional.In mod tendentios, pantalonii lungi ai barbatului nu sunt persiflati niciodata in opera acestui poet considerat de unii comentatori "al dragostei".

Urmarea trairii in compania doamnei este faptul ca este predispus sa se imbete cu feeria unui "vis mandru de vara", ce se deruleaza in pantecul sufletului "cere-n tine se petrece". Prin "dragoste", Eminescu nu intelege o apropiere de pe pozitii egale, cu consimtirea explicita a ambelor parti, ci o utilizare nedemocratica a femeii de catre barbat, in scopul procurarii placerii.

Cunoscand-i temperamentul patimas, eul il indeamna pe junele visator sa-si puna problema cercetarii preocuparilor femeiii, argumentadu-I ca interesul ei se axeaza pe freamatul modei, pe toate inovatiile in materie de haine, in timp ce inima voinicului este involburata de ritmicitatea sfanta, inaltatoare a cantecului unei ode.Curand cursul acestei situatii de preaslavire a cunoasterii se schimba radical in momentul in care intervine in actiune copila cocheta, care cu a sa atingere stinge focul logos-ului din mintea si inima voinicului, care sunt anihilate de prezenta si farmecul femeiesc, asemenea Dalilei "dac-ai inima si minte, te gandeste la Dalila".

   

Solutia careului: Scrisoarea IV 

1 C	2 A	3  S	4 T	5  E	6  L		8  P	9  R	10   I	11 M	12  A
2  A	P	E		R	A	U		A	D	E	S
3   I	R		C	O	N	S	T	I	E	N	T
4  N	O	U	R	I		C	A	D	A		E
	A	N	A		L	A	C		L	A	R
6  S	P	U	N	E		T	E	I		R	N
7  T	E		G	I	S		R	U	P	T	E
8  R		R	U	B	E	D	E	N	I	I
9  A	M	O	R		T	A		I	E	S	I
10   I	U	B	I	R	E		C	E	R	T	A
11  N	S	I		O	A	R	E		D	I	R
12  A	T	E	N	A		D	I	S	E	C	A